Așteptând morala

Cu o nonșalanță Demnă de dispreț, O potaie slabă, Dar cu părul creț, S-a urcat pe ciotul Desemnat tribună Și-anceput să urle De legea străbună: -Ce contează-i forța Și puterea ei, Care îți dă dreptul Să mănânci ce bei. -”Și să”-l corectează Un ”jovrei” plăpând, Ce știa că apa Îl ține flămând. -Ghiar și-un prost greșește; Uite ce mic e. Pedeapsa-și atrage, Fără-a știi de ce. Deci, vorbeam de haită Și de liberi lupi, Nu de înrobiții Din orașe-stupi. Noi suntem urmașii Cu puterea-n drept. -Invers e mai bine… -Iei una în piept. Omu-i slab și forță Nu are în dinți. Doar urlăm la Lună, Și-l scoatem din minți. -Da, dar el le are; Noi gândim puțin. -Ia mai tacă-ți fleanca, Până mă abțin! Așadar, prieteni, În hăiți ne-adunăm Și ”sclavăm” umanul, Și ce-o să păpăm… -Ar suna mai bine… -Marș cu gura ta! Cine vrea, în față, În prim-rând a sta? Ca un dat de soartă, Se codeau mai toți. -Știi, n-ar fi mai bine, Credincioși și hoți? -Dar vă spun, puterea Se câștigă-n luptă…

A rămas doar unul; Cel cu burta suptă. -Bravo! Vii cu mine? Azi erou te fac! -Așteptam morala… Dar mai bine tac.