Dragi Flori

Răsfățate cu iubire, Căci îmi plac, ce pot să zic, Florile, ca dulci fecioare, Mă iubesc și ele-un pic. Când m-apropii, mă îmbie Să le strâng la pieptul meu, Nu prea mult, doar cu dorința, Căci altfel, le-ar fi prea greu. Unele, mai îndrăznețe, Își desfac jupe-n culori Și, în crudă strălucire, Fac în jurul lor furori. Altele, mai ”pudicioase”, Tot bârfesc, în strâns buchet, Seama să nu-mi dau eu, care, Se ”livrează” la pachet. Candidele-mi fac cu ochiul, De mă bagă în călduri, Și mă fac s-alint, cu gândul, Forma dragilor făpturi. Sunt și mici mironosițe, Ce se ”dau” scumpe în zori, Dar își fac de cap în noapte, Ca regina lor; să mori. Cu discreția-mi naivă, Chiar de toate, nu vă spun. Vă aștept, plini de iubire, La-ncercare să vă pun.