Gugu-știuca

Cântă Gugu-știucu-ntr-una, Ca un prost-nebun, sau om; Cocoțat pe o crenguță, I se ”rupe” lui de pom. Îi răspund vre-o două sute, Cel puțin în mintea mea. Gugu-știuca îl provoacă, Cu-o aluzie cam rea. Nu i-o iartă, că-ntr-o seară, A lăsat-o-n pofta ei, Și-a plecat după o alta, Chipurile după mei. Ei îi place cu măsură, Nu cu jumătăți de rând, Să trateze-orice problemă, Chiar perversă și în gând. L-a-nșelat numai odată, Nu pe oră, ci pe zi. Rar greșea în socoteală, Vrând, fidelă, chiar a fi. Nu-l alungă, căci îi place Și-i convine-așa cum stă; Când el pleacă după hrană, Ea exultă, dă, și dă. Dă la unul, sau la ”multul” Ce-are și ea mai ”subtil”, Pentru sfânta bună-stare… Nu că bag, vai, vre-un fitil. Cu un om, asemănarea, Chiar de e, nu o găsesc. Pentru, printre, și cu Ele, Voi trăiți, eu doar grăiesc.