În plata traiului

Închisori morale, Foamete feroce, Viață înălțată Doar până la troace Pline de mâncare Și poftă veroce. O credință plânge Gândul pus în fiare, O alta-l aruncă În cer fără soare, Unde-ncărunțește Și se stinge, moare. Dogmele-și afirmă Crezul în cuvinte, Pustiind, în forță, Dorul de Părinte,, Și-ngrășând pământul Cu-avide morminte. Viața stoarsă-și plimbă Cursul după lege Și, împiedicată, Se face că merge, Urmărind, cu grijă, Urmele a-și șterge. Din trăirea-n clisă, Putrezit, ca pomul, În genunchi de vise, Se ridică omul, Cu ochii spre Cerul Obturat cu domul. ”Asă”-n perfidie, Moartea-l ocolește, Motivând că-i surdă, Când el o cerșește, Lăsându-l în plata Traiului, firește. Căci, viu, el omoară Mult mai mulți ca ea, Și, prea des ”cosește”, Sânge ca să bea, Angajat, ca ”hrană”, Iadului să dea.