Minciunica

Pe un glob, pătat de Cinstea Ce cu greu se mai vedea, Îndesată-n guri și slove, Minciunica se-ntindea. Leneșă și târâtoare, Ca ceva des alintat, Împânzise Adevărul, Și-așa greu de suportat. Mulți o cuoșteau din fașă, Căci au supt la sânul ei, Ferm convinși că e otravă Cinstea-goală, dac-o bei. Alții, puși pe ”socoteală”, Au luat-o pentru ”sens”, Că-l schimba cu ușurință, Făcând și profitul dens. Masele, cu ea pe mese, Se hrăneau cam ca în post, Căci era prea hoțomană, Ne-trăgând la omul ”prost”. Repetată în neștire, Devenea probabilă, Într-o minte-ncătușată De dreptatea nobilă. O credulitate amplă, Uimitoare-n felul ei, A făcut, și face globul, Ceva fără Dumezei. Mult prea mulți și-arogă dreptul De-a domni doar prin minciuni, Băgând Cinstea la răcoare, Încălzind-o pe tăciuni. Întrucât, demn, Adevărul Iese-n față mult prea rar, I-au făcut, din Minciunică, O mască, drăguță chiar. Când i-o pun, vai ce minune… Poți să vezi, și să nu crezi, Alergând, în bună-stare, Pe pereți, cai noi,i și verzi.