Minunea

Pe-un picior cu păr bălai Și-o coapsă rodată, Ședea mâna lui ”cuiva”, Ca și altădată.

Restul ei se odihnea, Ca o mare lină, Cu-altă coapsă, pe saltea Și pe-o pernă fină.

Era împănată, vai, Cu-o perfectă artă, De băga și morți-n rut, Când ieșea pe poartă.

Cine-i ea? Unde-o găsești? Prost aș fi de-aș spune. E-o minune și ai vrea, Pe ea, mâna-a pune.