O casă ”strivită”

-foști vecini–

Scuturată silnic, de un vânt hain, O casă-n paiantă, plângea la Vecin. Gardurile, toate, rătăceau pe jos. Geam era în față; spart era în dos. Ușa, coșcovită de câte a tras, Scârțâia lugubru, în al nopții ceas. Bătrânul plecase; fata chiar l-a luat. Luni întregi zăcuse, răstignit în pat. Anii îi ninsese pletele de mult. Îi plăcuse romul și țigara-cult. Nu dorea mâncare; nici să plece-n sat. Cu vecinul Fane, se-ncingea la ”sfat”. ”Fumegau pe rupte”, cum spuneau, glumind, Dar chemau alături, câinele flămând. Iarba de la poartă, o greblau cu sârg. Ore-n șir acolo, cleveteau ca-n târg. Mă obișnuisem, să îi văd mereu. Și Fane ”plecase”… cresc ciulini din greu. Singură, pierdută, e-o casă-n vecini… Urlă-acum, la lună, o haită de câini. Pustiul se zbate-n curtea năpădită. Uitarea se-așterne pe-o casă ”strivită”.