O speranță-ngustă

Și-a pierdut busola Ce-arăta spre Rai. Rătăcește-acuma, Agățat de-un pai. Traiul, marea dramă, Pare fără rost. Pe ”corectă” vină, Se simte cam prost. Soarta-i resemnată, Neștiind de ce. O vede-n oglindă, Ca pe-un ”el”, ce e. Speranța-i îngustă, Albită de ani. N-a vrut să se lase ”Mânjită” de bani. Azi e chezășia Unui om sărman. În iubiri și milă, A rămas uman. Va muri, pesemne, Înaintea ei. Dumnezeu se-ascunde După oameni-zei.