Purcelisme

Cu limbi încrețite, De vorbe-aurite, În minte cu găuri, În aburi de țoiuri, Purceii își ”toacă”, Vecinii de troacă, Lăsând să se vadă, Că rât au, și coadă.

Ne-demnele scroafe, Mblănite în boarfe, Cu guri șugubețe, Rozând orice bețe, Își fac des de ”capuri”, Cu grijă la hapuri, Convinse de ”vace”, Că-i bine ce place. Gramatica-i ”surdă”, La ”șuncă” și ”urdă”, Când tot ce contează, E pofta cea brează, Cu ”zbenghiuri” pe frunte, Și gemete crunte, Lăste în urmă, Când trece o turmă. Purceii de lapte, Sug, sinceri, din fapte, Și-nvață a cere, Dulceață la miere, Ca mama bălțată, La dulce-nțărcată, Cu inima frântă De pofte, în trântă. Deși nu se vede, Duhoarea-i precede, În viața aparte, Ce lumea împarte, În ”ei” și în ”ele”, Ca porci și purcele, Cu pielea cea groasă, Pe-obraz bine trasă, Cu simțuri alese, Din troacă culese, Dar vile-n orașe, Și carne pe oase.