Ruginiți, și ochii

Mi-am făcut de lucru, Să mă leg de răi, Printr-o faptă-nscrisă, În lege, la ”dă-i!” M-am convins, că omul E-un adept fidel Propriilor oase, Ca un biet pudel. Că el e și fiară, E ceva normal, Când i se pun gheare Prin decret formal. Ziua-n întuneric E o noapte rea, Ce-n coșmaru vieții, Să te țină vrea. Iubirea de semeni E , o vai, un mit. Mila-i căutată, Tot mai mult, în sit. Viața-n scârțâitul Fierului, se strică. Ruginiți, și ochii, Văd lumea mai mică. Pe credință, mintea Prea multe nu dă, Când i se impune, Doar cu biciul: ”Fă!” Săturați de ”bine”, Îmbuibați puțin, Îl dorim, din suflet, Celor ce ne țin. Ce nu știi, nu doare; Adevăr firesc. De nu vezi, nu-ți pasă Alții cum trăiesc. Liniștit ți-e somnul Doar cu tine-n gînd. La scara spre Ceruri, Nu se stă la rând.