Stinge lumânarea! Bea!

-Căutam cu lumânarea… -Cearta? –Nuu! Un om; un viu. -Un ceva cu ochi și viață? -Da, dar bun și… nu mai știu. -Mai încerci? E lume multă Risipită peste tot. -Fac risipă mult de ură… -I-ai cum sunt, atâta pot. -Tot credeam că mai există Un urmaș de Fiu, mai sfânt. -Rău îmi pare pentru tine; Ai uitat? Ești pe Pământ. -De glumești, e-amară gluma. -Viața nu-i așa și ea? -Chiar mai proastă, cum se spune. -Stinge lumânarea! Bea!

Dup-un timp, filtrată, Viața, Printre ”grade”, fără gând, Mi-a adus în minte ”Netul”… Și am inserat, sperând: ”Caut om, uman ca fire, Neiradiat de rău, Și în ochi cu viață vie, Ne-ngropată-n pofta-hău!” Și aștept și-acum răspunsul; Cel corect. Mii am primit, Doar cu laude pe față. .. -Nu-l primesc? Ai fi uimit?…