Străine

Rămâi lângă mine Străine Și lasă-ți obolul de drum! Te văd cam grăbit spre genune… În urmă-i potecă de scrum. Sunt eu? Nu se poate Străine! Mă văd dinafară, din nou? Mormintele goale-s creștine, Iar ei sunt cu mine în hău? Mai stai! Prea grăbită ți-e calea, Spre-un ”unde” nicicând neștiut. Cărare spre munte mi-e valea, Și râul îl simt mai acut. Mă vezi ca pe-o umbră-n tăcere? Să țip n-am putere… și rost. Nu plâng… c-am pierdut din durere. Am fost doar ce sunt… doar un fost. -Așteapt! Din Timp smulge ora Și dă-mi un răgaz din nimic! Cu ielele-am încins de ieri hora, Și râd, dar și plâng, de ce zic. Mă crezi că sunt umbra uitării, Întisă de stele pe sori? Sunt fiul de Cer, dat ieri mării, Cu lacrimi de mamă, de nori. Nu trece! Departe-i Abisul Ce stinge speranțe și vreri. Ca om poate-am fost ieri alesul, Ca floarea căzută din meri. De vrei să mă iei azi cu tine, Renunț să mai cer împrumut. O clipă se stinge în sine. În vise sunt mult mai avut. O vin-o! O vin-o în mine! Ca ”eu” regăsit, din pierdut. Un dor se-ntregește prin tine… De viață, de moarte, acut.