Strop de mare

Pe um munte-ncântător, Cu văile plete, Se târau, cu simț murat, Mici ființe ”bete”. Le-mbâcseau capul doar bani, Învârtiți grămadă, Dichisiți și-apoi dosiți, Legea să nu-i vadă. Culegeau, cu dinți de fier, Pădurile-n grabă Și lăsau, pentru urmași, Cioturi, de o ”ciorbă”. Apa rece, de izvor, O scoteau la soare, Și râdeau, când trist plângea, Ca un strop de mare. Creste suple de granit, Mestecau în grabă, Cu un scop meschin, bănos: Praful să se-aleagă. Largi poieni, în vii culori, Terfeleau cu pasul, Astupând, cu larma lor, Păsărilor, glasul. Animalee ”de rând”, Cum erau privite, Erau puse la sărat, Fiind, de dinți, iubite. Rîmâneau în urma lor Pustiuri de oase. Se-ntorceau și-și închideau Libertatea-n case.