Tăcere-n Timp extins

Stau singur și-mi imaginez, Tăcerea cum se-adună Și încropește-un vag morman, Sub razele de Lună. Din umbra colțului de Rai, Doar Vântul mai cutează, Să fac-un pas micuț, sau doi, Spre Timpul ce visează. În vaduri străvezii, mici Clipe, Își pierd pe val candoarea lor, Făcându-l chiar ca să suspine, Învăluit de-un tainic Dor. Tăcerea e la ea acasă; S-o vadă oamenii, nu pot. Se simte bine și zâmbește; E-un Timp extins, atâta tot.