”Țăranul” la Stat

Prostovan, cu capul plin De păreri difuze, Un ”țăran”, în sensul larg, Comenta, din buze: -Depindeți de mine-n sat! Nu-s un oareșcine! De vă las, e vai de voi… Vă puneți cu mine? Multe altele zicea, Despre el și sine, Bătând câmpii cu nesaț, Chiar mai rău ca mine. Oamenii îl ascultau, Cu sfinții în minte, Și-i legau de orișice, Nu de cele sfinte. Supărat că e ”băgat” În multe, nu-n seamă, S-a zdropșit, cu-n par, la ei, Să inspire… teamă. Cu profund respect, ei, bâta, Au tratat-o… și-au fugit, Care încotro, ca-n viață, Când e traiul damblagit. Mândru de isprava-i cultă, Căci, de, izvora din cap, A căzut în patru labe, ”Dovedit” de-un ultim ”țap”. În mândria lui diurnă, Și nocturnă, dacă vreți, S-a întins, pentru odihnă, Ca slujbașii sinceri-beți.