”Un el” și cartea

Cugeta ”Un el” la cartea Îmbâcsită-n file, Ce puteau ca să reziste, Ani și ani de zile. Era unică în casă Și-arăta chiar bine. Chiar putea și în picioare, Deschisă-a se ține. Cu inconștientă vrere, Chiar o răsfoise, Răscolind așa, oleacă, Paginile scrise. N-avea poze, să priceapă Despre ce e vorba, Dar ținea, coperta groasă, Oala grea cu ciorba. Mai apoi, ca încercare, Pentru desfătare, O pusese pe comodă, Plin de îndurare. Singură și cam stingheră, Părea ca o pată, Nici prea lungă, nici înaltă, Doar puțin cam lată. ”Ce să fac cu ea?”-ntrebarea Chiar îl chinuise, Când, o zi, zadarnic totuși, La ea chibzuise. ”E cadou și are-o noimă, Nu-i o biată carte, Și, de, lumea clevetește Că, de-o ai, ai parte”. O privise-o toamnă-ntreagă, Fără vre-o scofală; Iarna o-nvelise-n cârpe, Că-i părea cam goală. Doar cu mintea de pe urmă Îi găsi, brusc, locul… Șade-acuma, lângă sobă, Și aprinde focul.