Tulburi nori

Tulburați de griji, pesemne, Norii-și fac, neliniștiți, Drum spre-o zare-ncețoșată, Ca și oamenii-amăgiți. Haosul le frânge soarta, De-a pluti nestingheriți, Pe un Cer, ce tot așteaptă, Doar umani neprihăniți. Șfichiuiți de vântul aspru, Ca de-un bici necruțător, Fac docili și cale-ntoarsă, Ca sărmanul răbdător. Prinși în chingile terorii, Izbucnesc în flăcări mii, Și, amenințări, tot tună, Ca în gândul celor vii. Tulburi nori, cu zile scurte, Oameni tulburați de Cer, Își îngroapă-n ploi și lacrimi, Ce-i frumos, ce-i bun… și pier.