Un ”Ăla”

Îl întreb de ”bine”; Se face că plouă. -Ce-a fost mai-nainte? -Găina, pe ouă. În doi peri, răspunsul, Nu-i de vre-o scofală. Profunzimea însă, Mă cam bagă-n boală. Neagă începuturi De nimicuri crude, Și-aflu, despre lacrimi, Că-i păcat că-s ude. De iubire, vorba Când aduc, se-agită. Simte strălucirea Din lumea pocită. Mai pe insistate, Îl aduc la vorbă. Nu vrea să se bage În lumea de ”ciorbă”. Dumnezeu, o glie, Cu ea a umplut-o; Și-a dat seama iute; ”De oaie”-a făcut-o. Cine-i el? Un ”Ăla” De lăsat în pace, Care cârcotește Chiar și când, demn, tace. În răspăr răspunsuri Cu-adevăruri dă. Nu-i urban de frunte, Ci la țară stă.