Ceață-n viața canină

Dimineața-și cere Dreptul la lumină. Ceața, greu se lasă, Îmbâcsită-n tină. Falduri translucide, Obturate-n pripă, Se ridică-n valuri, Ca fumul de pipă. Vântu-abia adie, Legănând-o-alene, În culori anoste, Plumburii-eterne. Ziua, lung se zbate, Înghițită-n griuri, Ce-n nuanțe terne, Trene-i fac, și pliuri. Totul se sfârșește, Fără început, Ca un rest pe care, Nu l-ai prevăzut. Aburul trufiei Soarelui, de-aseară, Fac ca zorii, astăzi Să nu mai apară. Translucide umbre Amintesc că ziua, Și-a-nceput, cu noaptea, Vechiul joc, ”de-a piua”. În tăcerea densă, Ca o rugă stinsă, O portiță geme, Într-un lanț doar prinsă. Pata cenușie Și-a făcut loc iar; Vine , că mai speră, La un os, în dar. Ca trezit din moarte, Satul se animă. Are, cum se vede, Și-o viață canină…