Cer plumburiu

Cerul plumburiu își varsă, Azi năduful peste sat. Ploaia, vânturată-n vânturi, Se abate-n lung și-n lat. Obosiți în conștiință, Și cu fețe de culori, Oamenii se-nchid în frică, Tot târându-se spre zări. Orizontul nu se vede; Gardu-n loc privirea ține. Șipca-i din nevoia Țării; Parii sunt din legi străine. Casele se-ascund sub țiglă, Rușinate, coșcovite. Un cățel latră aiurea. Ciorile par istovite. Liniștea, în trapul ploii, E ca de cavou cernit. La fereastră, o bătrână, Plânge-ncet un asfințit.