Ciulinii țăr(an)i lor

Încrezut, cu un ciuline mare, înfoiat, pe coadă, Boby-o fâlfâia cu grijă. -Vreau ca s(t)atul să îl vadă! -Băi Potaie, ești bolnav! Asta nu-i de glumă! Un ciuline-i lucru rău. Lumea nu-i nebună. -Dar e dreptul lor, să știi, să-și primească partea, doar l-au cultivat pe câmp, chiar cum scrie cartea. -Iar ai răscolit prin casă! Las-că-ți scarmăn blana! -Dar să-mi lași ciulinu-acolo! Mi-ai văzut și pana? S-a întors, și pe-o ureche, atârnând aiurea, fulg căzut din coada ciorii, mi-a-negrit privirea. -Vrei să cred că doar atâta, s-a făcut pe câmp? -Hai că ești isteț, aș spune, de n-ai fi ca ei, cam tâmp. -Nu mă face!… Pot să ”latru”, am cam mârâit nervos. -E normal, când vezi tarlaua, îngrijită cam pe dos. -Ia mai tacă-ți fleanca spartă!… Asta-am apucat să spun. M-a lăsat potaia ”baltă”… Țanțoș se plimba pe drum.

Oamenii îl ocoleau… Rușinați se pare. Eu îl așteptam la prânz… Merita mâncare.