Ciulinul

Undeva, crescut aiurea, Un ciulin se-agață, viu, De o viață-n desfătare, De care, cei mulți, nu știu. E a lui și chiar nu-i pasă De cei ce în jur trăiesc. Grijile, mai generale, Nu le știe, nu-l privesc. Tremură, în vânt, ca unul Ce se știe agățat, Fără haine de duzină, Doar cu țepi fini încălțat. Nu-i frumos, nu-i floare-aleasă, Nici așa cum și-a dorit, Dar e el, și chiar nu-i pasă, De ce zice vre-un smerit. Rău nu face, da-l acuză Sensul vieții: bun, sau rău. Pus la marginea trăirii, Pasu-l face doar spre hău. Nu-i dorit; iubit, nici vorbă, Chiar de are mov în flori. Seceta-i ascute viața; Bea doar roua prinsă-n zori. Vine toamna; râde lumea. El tot rabdă-n vânt tăios. Nu-i recoltă, de onoare, Nici ciorchine prea voios. Ca și omul cel nevrednic, Ce nu-și află locul lui, Se agață de oricine, De orice, ca pofta-n cui.