„Disputa„

Sufletul și Mintea S-au luat la ceartă. Eu eram de vină. Sau, s-o ”dau” pe Soartă? Oricum aș „întoarce-o„ Mă „loveam„ de fapte. Judecata, crudă, Făcea zi, din noapte. Sufletul, asemeni, Înfigea cuțite. Sentimente-ascunse, Se zbăteau, trezite. Gândurile-n transă, Se-nvârteau pe loc, Ca o horă-ntinsă Peste jar și foc. Nu știu cum, dar dorul, Mi-a scăpat din frâu, Și rupea zăgazuri, Ca năvalnic râu. În zadar, reproșuri, Mintea tot făcuse. Fără explicații, Logica pierduse. Mulțumit că sufăr, Sufletul gemea. Rațiunea-nvinsă, Zăcea… și tăcea. Vă-ntrebați, pesemne, De ce s-a-ntâmplat? Viața e de vină, Nu că sunt bărbat.