Doar azi

Plin de teama unui ”Mâine” Și cu grija altui ”Azi”, Scurma-n glie, după ”pâine”, Uitând cetina de brazi. Nu-și pierdea timpul cu vorbe; Doar sudoarea și-o ștergea. Privea trist cum prafu-o soarbe. Umbra-n soare se scurgea. Răbdător, cum numai Domnul Poate fi cu oameni răi, Căutase-n cruce semnul Unei neștiute Căi. Nu-l gasise. Foamea-n casă Nu-i ierta pe copilași. Erau trei în jur de masă; Ce păcat că-s drăgălași. Îi storcea lacrimi privirea; Gândul îl înnebunea: ”Oare asta mi-e menirea?” Cenușă, pe foc, punea. E un ”el”, cu ”alți” de-o seamă, Simplii ”ei”, prea-muritori, Învățați de mici să geamă, La Vecie visători. Tu îi vezi Doamne la față Și, de-n cruce vrei să-i pui, Dă-le și dreptul, în Viață, ”Azi” să fie și sătui!…