Doar șoapte

-Prima bruma-

Bruma-n răsuflarea nopții, S-a întins haină-n zori. Soarele plăpând apare Gol, la capătul de nori. Diamante-nflăcărate, Printre perle de cleștar, Se oferă-n dar, dar floarea, Le zâmbește trist, amar. -Mulțumesc, sunteți sublime, Fice mici de soare, Da-n strânsoarea vieții voastre, Pieptul rău mă doare. Lacrimi s-au prelins; tăcere. Soarele s-a întremat. Raze lungi, tremurătoare, Răscolesc ce-au răsfățat. Prea-plecate la pământ, Răstignite-n iarbă, Nu s-au plâns, când s-a întins, Cerga nopți dalbă. Urme grele au rămas. Frânte trupuri suple. Fruntea flori a căzut; Plecăciuni prea ample. Le-am privit lung, întristat… Le-am iubit pe toate. Au murit pe rând, pe rând… N-au țipat; doar șoapte.