Doar ”mulții”

Ieri, m-am ”dat” la Boby: Ronțăia cuvinte. Îi curgeau vocale, Dar lătra-nainte.: -M-a făcut mama cum sunt, Pe pământ de țară, Și-am crescut printre ai mei, Mare-n primăvară. -Ia nu mai urla așa, Câine de ogradă, Că vor crede iar vecinii Că ne luăm la sfadă. -Ăsta-i cântec, nu urlat. Cum cutezi a-mi spune Că am voce de nimic… Sau te ții de glume? -Ba vorbesc chiar serios. Sunt sătul de ”vorbe”, Ce-n sloganuri ne tot mint. Vreau și carne-n ciorbe. -Eu credeam că, supărat, M-ai ”tăiat” la masă. Nu știam că nu mai ai De mâncare-n casă. -Și cântatul? Ce-i cu el? -E numai de formă. -Vrei să spui… te-ai angajat? -Sunt plătit la normă. -Cum adică? Te-ai vândut? -Mi-au promis mult ”bine”. -Și în lanț latrii cu-ai tăi… -Sper că poate-o ține…

Și așa, sperând ceva, Nu chiar toți, doar ”mulții”, Cântă-n cor, cam nesătui… Sunt chiar ei…”desculții”.