Libertatea cult

Gândul mă-nfioarâ, Într-un praf de seară. În suflet e iarnă, Afară e vară. Zile-n șir, lumina, N-am văzut pe geam. Frunzele-nfoiate Nu-mi zâmbeau pe ram. Le-am lăsat ca muguri Răsfățați de soare. N-am văzut o floare; Nicidecum culoare. Câmpul era searbăd. Arătura nouă. Mă rugam ca omul: „Dă Doamne să plouă!” Cineva, în treacăt, Pe la noi „proscrișii”,