Lungi clepsidre…

-zei de-o zi-

Lungi clepsidre ară Timpul Nesfârșit de îndoielnic. Oamenii, sămânța vieții, O aruncă-n lung pomelnic. Pe ogoare, prea sărate De sudoare și de lacrimi, Trupuri, răsărite-n snopuri, Se apleacă-n vânt de patimi. Fețe arse de dorințe, Cu ochi lânceziți de gol, Cască guri, ca să zâmbească, Ca mici peștișori în bol. Aerul nu le ajunge, Sufocat în el, de el. Pe izlazul fără nume, Paște sângele de miel. Umbra sufletelor stinse, Fără șansa de-a trăi, Se întinde, ca o pată, Peste pruncii cruzi, de-o zi. Oare când și oare unde Va-nflori ceva din ei? Oare Timpul nu va bate Ceasul ultim pentru ”zei”?