”Mi-s ei”

N-am avut de lucru Și-am deschis ”Teveul”. Vai ce nebunie… Fiecare-i ”Eu”-l. Toți se cred stăpânii ”Purului curat”, Și se-acuză-n transă, De-Adevăr furat. De iei, cu răbdare, Tot ce zic, chiar toți, Rezultă un lucru: Toți, chiar toți, sunt hoți. Rămâne atuncea Dura întrebare: -Noi, cei de acasă, Cât avem răbdare? Eu mi-am cam pierdut-o; Nu c-aș fi avut, Dar, și când am spus-o, Cotul i-a durut. Azi, tot plâng de milă, Clar, nu pentru ei. Cu un dram de silă, Îi privesc: ”mi-s ei”. Sunt doar ei, aceiași ”Permanent-tot-noi”, Cum și-i botezase, Alt ”Ales-de-soi”, Adulat, în toi, De-o turmă, de ”oi” Și-acceptat, de noi, Cei, în multe, …