Muritor... în libertate

Convinse că zboară, De un vânt târziu, Frunzele se-aruncă… Și cad în ”pustiu”.

E coșmarul vieții; Drumul numai dus. Pământul acceptă Ce cade de sus.

”Drumul” se sfârșește Pe cerga de flori. Bruma răvășise Totu-n cruzii zori.

Ceru-și întorsese Fața de la vii. Gerul înghețase Râsetele-n zi.

Pe o prispă-ngustă, Cu viața la fel, Un bătrân se-ntreabă: ”Oare-om fi ca El?”

Îi răspunde-un dangăt… ”Nu poate? Nu vrea?” I-a dat Libertatea… De-a muri în ea…