Neliniște

Cu liniștea vărsată-n pocalul de argint Și viața mișcătoare în cercul des plivit, Tăcerea își îmbracă lințoiul de pământ Și se întinde-n umbra oceanului strivit. Nimicuri revărsate din temerare umbre, Ce părăsesc trecutul, avide de trăiri, Se pierd, la pas, pe calea cu morți sumbre, Stropite cu neantul eternelor iubiri. Din praful deznădejdii, amarnic colb de viață, Cu rădăcini înfipte în globuri de granit, Răsar înfiorate fantasme reci de ceață, Ce-și vântură uimirea în timpul repornit. Neliniștite pete, urcate-n cer de sfinți, Pudrate-n alb și negru, ca pentr-un vis etern, Își scot, cu resemnare, ideile din minți Și le înfig în jerba abisului patern. Pictate de cuvântul ce-a vrut altfel să fie, Și-au însușit vorbirea, la prețul de plătit, Cu sensuri preschimbate într-o culoare vie, Ce le arată-n vise, ce nu le-a fost sortit.