Pe urma sensului

În neliniștea uitării, Cu incertă resemnare, Amintirile prind viață, Într-o vagă încercare. Prin uitări, Trecutul face, Loc la noul Viitor. Șters, prin voia îndurării, E Prezentul răbdător. Totu-i strecurat prin sita Dorurilor ne-mplinite, Și de cei ce nu-s în viață, Și de vise îndrăgite. Praful faptelor banale, Colb pe drumul Timpului, Se așterne peste ”urma” Ce dă viață ”sensului”. Este pasul în Trăirea Unui început de drum, Sau a Clipei, prefăcute Din vâltoare-n simplu scrum. Poate fi… vai, câte poate Viața să ignore-n mers Și să lase-n amintire, Urme dragi… sau locul șters.