Satul ”minune”

Azi, am spus chiar întristat: -Unde este tina? Un covor alb, ne-ntinat, Le-acoperă vina. Drumul parcă-i nou acum, Fără gropi drăguțe, În care dădeau și ei, Pproștii din căruțe. Șanțu-i plin de nea acum, Nu de ”aruncate”, Mici ”gunoaie”, ce au fost Cu ”tării”-ncărcate. Gardurile par de-argint, Nu pete bălțate, Ce ținteau, ce-i drept, spre sus, De pari agățate. Casele, ca într-un vis, Ascundeau minciuna, Des cârpită-n pereți goi… Mică e diurna. În grădini ”tronează” doar Zăpada pufoasă, Legănând, la sânul ei, Buruieni, duioasă. Satul nu mai e ce-a fost… Sau ce e, în sine. De-i văzut de ”sus”, mă jur, Că-i ”pură minune”.