Teamă

Într-un sat robit de teamă, Cu genunchii bătuciți, Mișună plăpânde umbre; Oameni sunt? Par rătăciți. Într-un altul, puși să soarbă Doar un trai, cert otrăvit, Se tot calcă în picioare, Un șir lung, neisprăvit. Nu departe, bag de seamă, Crește-orașul mult râvnit, Cu speranța răsfirată Pe betonul mocirlit. Am uitat, zău, cum le cheamă; Nu contează; Le vedeți, Sau le auziți cum strigă… Cum? Degeaba? La pereți?