Zbuciumați

Costelivă, Toamna-și face Loc, mai mult printre ciulini. De recoltă-mbelșugată Aminteau bătrâni vecini. Pe aici, o vară seacă, Cu nori rari, mai mult de praf, A trecut, uscată bine, Lăsând urme ca de jaf. Câmpul, hăcuit de vânturi, În urgia Timpului, Suporta, golit în toate Și ”micimea” omului. Prin grădini, poame uscate, Îngrozeau și ciorile, Ce, în croncănit de jale, Se-mpăcau cu florile. Satul, s-a închis în sine, Pe un miez de cârciumă. Rarii zâmbăreți, bețivii, Zic că Viața-i ”zbuciumă”…