Anturaj

Nucul, bradul și cu plopul Se certau odată. Cineva, din întâmplare, I-a pus laolaltă.

-Stau și eu cu voi alături, I-a rugat „mărețul”. -Ești sfrijit și vai de tine. Ce-o faci pe istețul. Uită-e la trupul nostru, Grațios în sine, Ce se-nalță în lumină; Noaptea e de tine. Plopul nici el nu pregetă Să-l acuze-n silă: -Ai și frunze otrvite. Zău că ești de milă. Florile s-au plâns de mult, C-au fost mal-tratate; Când au stat sub crengi de nuc, Au pierit chiar toate.

Am trecut ieri prin grădină Și i-am împăcat: Nucul are roade bune; Pe loc l-am lăsat. Plopului i-m dat lumină Și l-am pus pe drum. Bradul l-am luat în curte; E superb, vă spun.

Tot așa și omul, Umblă de nebun, Și se-adună-n „turmă”, De ne-bun, cu bun.