Bârfa-n sat

Oamenii își spun părerea, Cu discreție, ”șovin”; Îi provoacă, cred, ”plăcerea” Unei vieți mai spre ”canin”. Din ”știute”, fac des ”ciorbe”, Drese-n sens, cu spini de soi, Ce lovesc, prin false vorbe, În vecini, cu ”capu-n ploi”. Umplu mintea cu miasma Unor ”pre-șoptiri” discrete, Savurând, apoi, ”agheasma”, Unei ”țuiculici” concrete. Bârfa ”umblă”-n salt, prin sat, Nădușită de schimbări, ”Bătând câmpii”-n lung și-n lat, Mai ceva ca la serbări. Mușcă, zgârie și linge, După cum e interesul, Intră și ca ură-n sânge, Fără-a ști, la cine-i ”fesul”. Zvonul se insinuează, Ca o laudă plăcută. Bunul simț nu mai veghează; ”Limba”-i, e mereu tăcută. ”Asta-i! ” spun ”rău-vorbitorii”, ”Surzi”, sau cam ”într-o ureche”. E plăcerea ”vânătorii” Unei ”Prăzi”, loviți de streche.