Ca o Lacrimă de Cer

-narcisa-

Într-o doară, mă jucam, Co o floare-n curte. Îi spuneam că o iubesc; Tremura s-asculte. Trupul lung se unduia, Ca sub mângâiere; Chipu-n soarele din zori, Radia plăcere. D-albele petale-n cerc, Încingeau o horă, Și mă îmbiau, să țuc, Fini obraji de noră. Purpuriul mă-ncita Să sărut gurița, Și-un parfum duios ”scurma”, În suflet, dorința:

S-o răpesc din locul ei, Să o rup, s-ar spune, S-o ascund la pieptu-mi gol, Fără rugăciune. În perversă încântare, Căci este numai a mea, Să îi sorb mireasma toată, Zică lumea ce o vrea. Buzele să-mi rătăcească Pe corola de cristal, Ochii să se odihnească Pe fustița ei de jar.

Mi-a zâmbit înduioșată, Ca o lacrimă de Cer: -De mă rupi, pot fi cu tine. Nu mă plânge! Mor, nu pier. Goală, pură, ne-ntinată, Și cu fața către Cer, Am lăsat-o să trăiască; Glastra-ar fi cușcă de fier…