Cad picături... și frunze

Picături, ca mici ființe, Se preling din Cer, tăcut. Cât ar da, să aibă viață, Cu prezent, nu doar trecut. Singure, doar cu speranța Că-ntr-un râu s-or regăsi, Cad și cad, ca și cum Cerul, Pe pământ s-ar prăbuși. Vântul le-nghiontește-n joacă; E prea slab în prag de zi. Ele cad, și cad, într-una, Cu-n final, fără a fi. Hrăpăreață, glia cer, Tot mai mult din viața lor. Ele cad, și cad… n-au sânge; Poate doar un ultim dor. Dor de nouri, fără tată, Doar cu mame de cleștar, Dor de zarea nesfârșită, Dor de-un Cer fără hotar. Stropii mici lovesc o frunză; Ea se rupe din arțar. Lacrimi mici, regretă fapta; Cer iertare… în zadar.