Calea, la ”pas de viață”

În deplină sănătate, Consfințită doar în scris, Sufletul, în trup, se zbate, Ca un El, închis, proscris. În totală ”sictireală”, Și cu bunul simț ucis, Tropăie în mintea noastră, Vorbe seci, cu țel precis. Prinsă în cătușe, viața, Se apropie de ”fâs”; Nu poți spune că, coșmarul, E de plâns, sau e de râs. Ține tot de ”baricadă”: Pe ce parte ”bună” stai. Nu contează cine-ți cere, Căci, obolul, tot îl dai. Moartea sufletului doare; Cea a trupului, la fel. Lungă-i Calea-n ”pas de viață”, Și, rar duce către El.