Ciudatul meu amic

Ieri, prieten bun cu Vântul, ”Cel ciudat”, am luat cuvântul, Să îl laud… Prea devreme; M-a luat pe la extreme. Ca amic fidel, el ține Foarte mult la cei ca mine Și, mă jur, că e în stare, Să-mi bată și-n buzunare. El, prin curte, a pustiu, Suflă ca-ntr-un act hazliu, Dintr-o piesă-n teatrul vieții, Tragedie-n prețul ”pieții”. Chiar și ”restul” ar fi bine, Dacă, iubitor de mine, Nu l-ar face, cam pe dos, Cert, de gelozie ros. Nu suportă să mă vadă, Căzut poftelor, ca pradă, Și, să mă scutească vrea, De ce-mi face traiul ”prea…” Boare e, când mor de cald, Vijelie, când mă scald, Viscol când soba-ngheață, Și taifun, când ”fac chiar față”. M-a convins, că e ”frumos” Să-l ”semăn”, în sat, duios, Da-m cules, la ”vorbă” bună, Cam ce credeți? Da! Furtună. Ce-a făcut din traiul meu? M-a bătut, cred, Dumnezeu, Dar, ca prost prieten drag, L-am primit la mine-n prag, Și, cum știți că-s ”săritor”, ”Gânditor” la viitor, I-am dat și, ca ajutor, Un plăpând ventilator, Dar să vezi pe el acuze, Cu reproșuri fără scuze, Că vreau să-l înlocuiesc, Și, cu ”fiare” să trăiesc. Nu i-am spus c -așa-i în viață, Cu ”dușmanii scumpi” în față, ”Jinduind” la ce nu ai Și nu poți, lor, să le dai. Intuind că o să-l doară, M-am gândit c-am dat-o-n bară, Dar el, instabil, a luat-o, Ca pe-o glumă, și-a ”săltat-o”. Adică a ”șters-o”-ndată, Că trecea, pe drum, o fată, Cu fustița într-o rână, Fluturând o floare-n mână. Cugetam… E implicat Și-n ”procesul” cel ciudat, De-a concepe, -n loc de noi, Și ”copii din flori”, vioi?