Ciudatul

”Căuta cu lumânarea” Ceartă, aruncând și ”nadă”, Și-insista, cu-ncrâncenare, ”Nod în papură” să vadă. Cu răbdarea prefăcută În colaci de pus pe coadă, Împărțea cuvinte-n ”dinte”, Așteptând prada să cadă. Mulți îi ofereau sictirul Cu-o vorbă meritată, Și-njurau, dar doar în sine, Firea lui, curat ciudată. Din păcate, ”stăpânirea” Nu-i salva, pe toți, de el, Și-l făceau, cum se cuvine, Albie de porci, nițel. Ce urma? Un circ, firește, Cu actori și spectatori, Cârâieli cam ca de cață, ”Stins” în croncănit de ciori. Dup-un ceas de ciondăneală, Mulțumit de ce-a făcut, Părăsea gâlceava-n floare, Cu-n surâs neprefăcut. Treaz, l-am întrebat odată: -Ce-ai cu ei, de-i întărâți? -Îi învăț să-și spună păsul, Fermi, și demni, și hotărâți…