Copil fiind, cu fulgerul senin

-Brețcu-Ardeal-

Acolo-n mijlocul de veac, În munții agățați de nori, Am încrustat minuni în ochi, Cu flori de câmp, pe tandrii zori. Acolo-n valea de safir, Cu cerul apă curgătoare, Legat-am stele în mănunchi, Făclii, pe Calea viitoare. Acolo, m-am hrănit, flămând, Cu Libertate și Culoare, Și drumu-am dat, la zmeu, în vis, Ca punte către Fiu și Soare. Acolo, vântul l-am lăsat Să-mi umple sufletul cu zboruri, Și mici iubiri am încercat, Uimit că pot fi ample doruri. Acolo, sus, sub vulturi, stânci, Se-ncruntă la Vecie, Iar codrul mult iubit de Ea, Renaște-n tot ce-nvie. Acolo, eu, să stau aș vrea, Sub pulberea de stele, Și, fiu fidel, de scump pământ, Să cad, la fel ca ele. Acolo-n fulgerul senin, Ce noaptea o străbate, Să întregesc destinul scris, Ca epitaf, pe-o carte.