În neliniștea trăirii
-pălmaș al timpului-
-Rupe, Viață, Timpu-n două! Amintirile mă dor. Dă-mi o clipă de odihnă, Să mai uit de dorul lor! Dacă una nu-i destulă, Mai lungește-o-un an, sau doi, Până vezi, pe lângă lacrimi, Și lumină-n ochii goi! Vezi să nu te-nșele jarul Ce mocnește-aproape stins! E un rest din pasiunea Ce, în laț, viața mi-a prins. Pâlpâie și el, ca mine, În a timpului speranță, Prea plăpând în briza slabă, Preschimbat puțin la față. Azi, neliniștea trăirii Unui altfel de ”a fost”, Sfârtecă simțiri la care, Noul și-a pierdut din rost. Rupe, Viață, Timpu-n două! Dă-mi, când vrei tu, ce-a rămas! Pentru toate, ia-mi simbria, Cât mai sun, la el, pălmaș!