Îndoieli în cap-stingher

Pe spirala îndoielii, Ideile se-”mpletesc”, Și-n răceala neputinței, Adevăruri oblojesc. ”Dacă”, ”poate”, sunt cuvinte Ce distrug fără-a da greș, Și îți trag de sub picioare, Al realității preș. ”Oare”, ”parcă”, te aruncă Într-un alt nebun vârtej, De ajungi, ca înecatul, Să te-agăți de un gătej. Supoziția, de-asemeni, Se răsfiră-n sensuri noi, Și, la ”Hăis!” și Cea!”, în lături, Tragi la carul cu mici boi. Totu-n jur, atunci, ți-apare, Ca mirajul efemer, Un ocean de îndoială, Ce se-ntinde-n cap-stingher. Certitudinea își pierde, Sub picioare-orice pământ, Și rămâi doar cu credința Într-un cert, și ferm, mormânt. Dar apare și-ndoiala: Unde?… Când?… Și cum?… Pustiu. Te întrebi, ”pliat” în minte: ”Mai trăiesc?”…. Sau ”doar sunt viu?”…