”Înserarea” Timpului

Zilele se scurg cu anii, Într-un șir nedeslușit. La scadența ”îndurării”, Viața e de ispășit. Timpul s-a pornit să urle; Ai reflexul de ”Pavlov”, Prea adânc săpat în minte, Lângă slove din ceaslov. Trist, accepți ”să facă legea”, Și-ntrebări să nu îi pui, Iar Golgota ”rătăcirii”, Ca Sisif-ul-om s-o sui. Chiar și relativ, el ține Prizonieră orice viață, Și-i dă ”liber”, doar în clipa ”Preschimbării ei la față”. Doar trecutul mai rămâne, Prins în dorul omului, Când acceptă, nu admiră, ”Înserarea” Timpului.