Lângă mine și ”apoi”

Cu privirea agățată De o umbră de pe Cer, Țineam mâna încleștată Pe o bară grea, de fier. Detașat, trăiam în lumea Libertății din mormânt., Și mă minunam că, gratii, Cresc, spre Cer, din scump pământ. Mă-ntrebam, de ce, Slăvitul E închis în cușcă-acum, Și-i ”bontit” în orizonturi, Și e înnegrit de fum. Așteptam, cam ars de sete, Și Lumină-n beci să sorb, Fără-a ține cont de cobea Croncănitului de corb. Era singurul ”prieten”, Ce-mi spunea, cu ochii goi, Că va fi, până la capăt, Lângă mine… chiar și-”apoi”…