Maria

-vârsta trăirii-

Mică floare în lumina Anilor ce trec tiptil, Rămâi pururea fidelă Inimii de pur copil, Ascultând ”vârsta trăirii”, Revărsată-n primăveri Ori de câte ori, în viață, Grijile, sau lungi tăceri, Or să-ncerce să-ți ascundă Zori așteptatei veri!

Dragă nepoțică, -scrisoare deschisă-

Timpul a trecut, iar anii S-au făcut, nouă, grăbiți, Dar i-ai ”savurat” alături De părinții tăi iubiți. Muzica ți-a fost o soră, Ce, la pieptul ei, te-a strâns, Ca să simți și duioșia, Unui vers, în cântec prins. Școala, lungă câteodată, Multe-n dar ți-a oferit, Căci, ce știi, nu cere hrană De băut, sau de-odihnit. Mintea-ți depășește vârsta, Și ca dat, și ca efort, Însă nu uita, ”palatul” E plăcut, dar nu-i un ”cort”. Nu în sensul de ”micime”, Ci de ”aer” și ”lumini”, Și de libertate pură, Ne-ntinată de minciuni. Nu călca-n picioare Clipa, Și nici orele, de poți, Și păzește-ți inocența, De ”tentacule” de hoți! Caracatița trăirii Te ”agață” zi de zi, Și te-”mbată” în ”plăcere”, Dar ”plătești”, orice, să știi. Degetul, în angrenajul Unui ”e-normal-așa”, Ți-l înșfacă, cu oferta: ”Ia, căci asta-i mai ceva!” Necesarul, cu ”mai-multe”, Se amestecă hain, Iar ”reproșul” de părinte, E hulit de-un ”bun-străin”. Plapuma, ne spun ”bătrânii”, Bună e, de stai sub ea, Dar de te întinzi ”afară”, Simți, acut, și partea rea. Că scoți mâna, sau piciorul, Ca să ”iei”, sau ca să ”dai”, Te vei ”arde”, căci, ”pomana” Nu e gratis, ci cu ”vai!” Fii ”ce ești”, oricând, oriunde, Și ”învață” cât mai mult, Și din carte, și din viață, Cu ”credința dreaptă” cult! Poți să crezi în multe lucruri Bune, căci și rele sunt, Dar părinții și iubirea, Să îți fie lucru sfânt! Am lăsat la urmă Totul, Ca Natură-n sensul Lui… Venereaz-o ca pe-o soră! ”Fii ei suntem!… să spui. Dar acum, ”bucură”-ți Clipa De copil, chiar ”nărăvaș”! Fii frumoasă și cu fapta, Căci, la chip, ești îngeraș! Strânge-n mâinile-ți plăpânde, Pentru mine-o floare, azi, Și păstrează-n amintire, Curtea, cu miros de brazi!

La mulți ani! 19.04.2015