Mărinimoasa

Două Vaci, din lumea bună, Discutau de Veci. Una, ”dusă” mai cu pluta, Pomenea de beci. -Iar ”bați câmpii?” Nu e ăla! E ceva de soi. -Cam ca taurul din vale? -Ăla-i bou; vorbeam de noi. -Dar atunci, ca unchiul poate? -Una spun, alta-nțelegi. O Vecie-i Infinitul… -Poți într-una să alegi? -Obsedată ești, tu, fato! Scroafă, zău, că te-aș numi. -Crezi că vierul e de mine? În picioare-i scurt, o știi. -Dar pricepe tontolico, Că Vecia-i în prăsilă. -Nu importă, căci, pe bune, Eu mă ”dau”, oricui, din milă. -Și, pe urmă, ce te faci? Umpli turma de viței. -Grijă, sincer, n-am de ei; Nu mai știu, care-s ai mei. -Las-o ”moale”! Să revin: Viața veșnică-i un dar… -Am ”pus botul” la cadou; A-ncercat și un măgar. -Vai tu soro, ești ”belea”! De credință ai habar? -Eu îi cred, când zic că-s ”bună”, Și pe-afară, și-n hambar. -Eu vorbeam de închinare; Te-ai rugat și tu vreo dat? -Cum să nu, cu implorare: ”Înc-o dat, vreau înc-o dat!” -Mă gândeam la El, Divinul… Te ajută dacă vrea. -Eu mă ”dau” la orișicine; Pot să-l trec pe lista mea. -Vai ce vacă ești surato!… -Bivoliță-aș vrea să-mi spui. -De-aia te-ai boit brunetă? -Păi, cu ”negrii”, cum s-o pui?…