Paznic la ploi

-în câmpul muncii-

Chiar convins că Timpul, Pot să-l pierd mai bine, M-am ”tocmi” paznic la ploi, Cam cât o mai ”ține”. Cerul, oricum, nu le vrea Și le varsă-aiurea. De lipsesc, e că n-au fost; Nu mă pierd cu firea. Nimenea, la socoteală, N-are a mă trage. Stau și liniștit când cad; N-au cum a se sparge. Norii nu-s pe inventar, Și nu stau, la milă. Sunt și ignorați de șefi; Nu-s utili la vilă. Timpul, tot, mi-l pierd șezând, Ocupat cu treaba. Lung privesc la Cerul gol, Când m-apucă graba. Obosit de ”uitătura”, Peste câmpul muncii, Mă retrag, pe-o scurtătură, Și-n pat zac, ca pruncii. Când, de treabă, mă ”înmoi”, Căci ”statul” e-n normă, Intr-un pauză direct, Să rămân în formă. Puteți spune voi ce vreți, ”Statul” e o ”muncă”, De la care ”sugi” ce poți, Cât se poate, încă. De la voi m-am molipsit, Știți, cu ”lenea pruncă”. Ce, uitatul pe pereți, Nu-i și el o muncă?